”Oceanul Planetar”
Cel mai mare ecosistem al planetei îl reprezintă ”Oceanul
Planetar”cu un volum total de 1,332 miliarde km cubi, ocupând mai bine de 70% din suprafața globului pământesc.
Oceanul Planetar
este alcătuit din patru bazine oceanice (Pacific, Atlantic, Indian si Oceanul Înghețat de Nord) care, la rândul lor, se compun dintr-un bazin oceanic
propriu-zis și o serie de bazine maritime aflate, în cele mai multe cazuri, în
apropierea țărmurilor continentale, sau între diferite insule din arhipelaguri.
Oceanul Planetar este principalul component ale hidrosferei Terrei și reprezintă,”casa”, habitatul ideal pentru aproximativ 230.000 specii de viețuitoare descoperite și pentru multe altele complet necunoscute... dar, reprezintă și un spațiu al provocărilor tehnologice.
Mediul submarin este mult mai greu de explorat decât înălțimile Mai mult de jumătate din această suprafața a oceanelor ascunde adâncimi de peste 3.000 de metri. Din toate speciile de viețuitoare existente pe Pământ, omul a catalogat până în prezent mai bine de 2 milioane de specii.
Însă lista
speciilor ce trăiesc în adâncuri este departe de a fi încheiată. Lumea oceanelor
ascunde mult mai multe specii decât ne-am imaginat vreodată , iar
750.000 de alte noi specii așteaptă în adâncurile Oceanului Planetar să fie
catalogate, informează The Telegraph.
Așadar, se poate observa că lumea adâncurilor este cu mult
mai vastă decât cea a uscatului.
Chiar dacă suprafața uscatului(în care sunt dispuse toate comunitățile umane, pădurile şi toate celelalte) reprezintă 30% din
întreg globul pământesc, totuși mările şi oceanele terestre (cu întinderile şi
mai ales adâncurile lor)reprezintă 99% din întreg spațiul de viată al planetei
noastre.
Ritmul
de viată şi dinamica oceanelor influențează semnificativ dinamica vieții de pe
uscat. Se cunoaște de mai mult timp faptul că fluctuațiile climei se manifestă
în toate biosistemele. Schimbarea climei determină modificări semnificative
atât în viată speciilor care trăiesc în adâncul mării, dar şi în a celor care
trăiesc pe uscat.
Dezvoltarea industrială a afectat serios mediul de viaţă
terestru cât și cel acvatic în ultimul secol. Se vorbește tot mai des de
încălzirea globală şi de efectele ei pentru următoarele decenii.
Multe
dintre speciile de plante şi animale existente pe glob sunt deja afectate de dezechilibrule produse de exploatarea pe scară largă şi de extinderea urbană şi
dezvoltarea industrială. Numărul speciilor amenințate cu extincția totală este
apreciat la 50.000 pe an.
Principala cauză se datorește faptului că mediul lor de viată a fost alterat sau distrus. Toate aceste date arată clar faptul că fără o politică sustenabilă, umanitatea riscă să distrugă iremediabil mediul planetar de viată.
Situația actuală impune o altă abordare a raportului pe
care omul o are cu mediul în care trăiește.
Statistice arată faptul că felul în
care s-au exploatat resursele mediului înconjurător a făcut mai multe
deservicii, nu doar viețuitoarelor ci şi generațiilor viitoare. Și toate
acestea se datorează faptului că
valoarea Creației privită ca habitat natural de viată sau, mai mult, ca dar a
lui Dumnezeu pentru noi, a primit un loc secundar în ierarhia priorităților prezentului.
Lumea prin ochii fiecăruia poate fi diversă însă realitatea e aceeași.
Știu, doar, că prin ceea ce scriu nu pot schimba lumea, dar încerc să pot schimba atitudinea greșită a lumii față de oameni ca mine, scopul fiind doar de a SALVA PLANETA!
Lumea prin ochii fiecăruia poate fi diversă însă realitatea e aceeași.
Știu, doar, că prin ceea ce scriu nu pot schimba lumea, dar încerc să pot schimba atitudinea greșită a lumii față de oameni ca mine, scopul fiind doar de a SALVA PLANETA!
FELICITARI!!!! FELICITARI!!!
RăspundețiȘtergereMultumesc Elena !
ȘtergereFoarte interesant si pertinent ce am citit. am lasat un comentariu mai amplu mai sus. sarut mana,GIGI
RăspundețiȘtergereCu stimă,
gigi mogosanu